Continuăm prezentarea echipelor din România care au confirmat participarea la ediția a 15-a a Brașov Junior’s Cup cu Academia Hagi și Farul Constanța. Prietenii noștrii de la Constanța sunt poate cea mai constantă prezență la BJC, astfel că nu puteau lipsi nici în 2024, mai ales că au fost printre cluburile care au participat încă de la prima ediție la cel tare turneu pentru copii și juniori din România și nu numai. Clubul și academia de la malul Mării Negre vor avea echipe la toate categoriile de vârstă, sub denumirea de Farul Constanța la cei mari, respectiv Academia Hagi la minifotbal.
„Cea mai bună academie din țară vine la BJC 2024. Ne bucurăm foarte mult pentru că prietenii noștri din Constanța ne onorează cu prezența an de an și aduc un mare plus turneului nostru. Au venit încă de la prima ediție și aici au lansat jucători ca Ianis Hagi, Răzvan, Marin sau Florinel Coman. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce alte talente vor propune pentru fotbalul mare. Îi așteptăm cu drag, ca de fiecare dată”, a declarat Nicu Văduva, managerul BJC 2024.
Înscrierile sunt deschise pentru Brașov Junior’s Cup 2024. Mai multe detalii legate de turneu puteți afla la următoarele numere de telefon: +40720 100 971 sau +40723 383 374 (Nicu Văduva).
Ne găsiți și pe social media, accesând link-urile de mai jos:
Facebook – https://www.facebook.com/brasovjuniorscup
Instagram – https://www.instagram.com/brasovjuniorscupofficial/